„Drumul spre celebritate”… noi laureaţi

13 04 2014

laureati

Palatul Mogoşoaia a găzduit duminică 13 aprilie 2014, finala Concursului „Drumul spre celebritate” ediţia a V a, eveniment iniţiat şi coordonat de Sebastian Crăciun şi organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.

După 7 etape, care au desemnat prin voturile a peste 300 de elevi şi profesionişti 7 finalişti din 53 de candidaţi înscrişi, un juriu prezidat de Sorina Goia – Redactor Şef al Radio Romania Cultural, a hotărât care este ierarhia finală:
Premiul I a fost căştigat de Duo Kitharsis, chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan intrând şi în posesia trofeului care în acest an a purtat numele regretatului violoncelist Alexandru Moroşanu.

duo kitharsis

Premiul al II lea a fost obţinut de fagotistul Mihai Boboiescu, student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti,
Mihai Boboiescu

iar pe cea de-a treia poziţie s-a clasat pianistul Iulian Ochescu, student al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.

iulian ochescu

Primii trei clasaţi vor fi solişti ai Orchestrei de Cameră Radio în stagiunea 2014 – 2015, la invitaţia dirijorului Florin Totan, vor fi solişti ai Filarmonicii “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, vor fi invitaţi ai Mogoşoaia CasicFest 2015, vor susţine un recital în cadrul Stagiunii “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş şi au împărţit premii în bani – în valoare totală de 1000 de euro.
Violoncelistului Adran Harabaru i-a fost oferită o bursă din partea ExcesMusic la ediţia a XII a a Academiei ICon Arts – Cisnădie 2014.

Câştigătorii concursului – Duo Kitharsis, format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, ansamblu prezent în viata scenică încă din anul 2009, după absolvirea Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa lui Cătălin Ştefănescu, şi-au continuat studiile de master în duo de chitară la Stuttgart, iar incepând cu anul 2013, studiază la Conservatorul din Strasbourg. Duo Kitharsis a participat la diverse competiţii. Au obtinut: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Cluj – 2011 şi Premiul al II lea la Concursul European de Chitară Clasică “Enrico Mercatali”- Gorizia (Italia), 2013. Duo Kitharsis a susţinut concerte la festivaluri de chitară, cum ar fi: Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum(Odorheiu Secuiesc, România) şi Hibernal de Chitară (București, România). De semenea formaţia a fost invitată să susţină concerte în Germania, Franţa şi Italia.

finalisti

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Sapte pe …Drumul spre celebritate

13 04 2014

Dupa o saptămână de emoţii, selecţii riguroase, juriile alcătuite din peste 300 de tineri spectatori si specialisti, au selectat din cei 53 de tineri muzicieni, 7 finalişti ai Concursului Drumul spre celebritate editia a V a.

De la ora 15, la Palatul Mogosoaia ii puteti urmari in ultimul duel pe: fagotistul Mihai Boboiescu, pianistul Iulian Ochescu, violoncelistul Radu Croitoru, soprana Alexandra Ştirban, Duo Kitharsis alcătuit din chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, violonista Marian Anca Jurcă şi vibrafonistul Patrick Cojerean.

concurs 2MIB_8936mogosoaia 1canto 1camera 1 micvioara 1percutie 1

Miza este mare. Primi trei clasaţi vor avea şansa de a cânta în compania Orchestrei de Cameră Radio în stagiunea 2014- 2015, vor cânta şi în compania Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, vor fi invitaţi în cadrul MogosoaiaClasicFest, ediţia 2015 şi în cadrul stagiunii Sunetul Muzicii de la Castelul Peleş editia a V a. Totodată vor primi şi premii în bani – în valoare totală de 1000 de euro. Castigătorul va intra si în posesia trofeului care, in acest an, poarta numele regretatului violoncelist Alexandru Moroşanu.

Iubitorii muzicii sunt invitati la un spectatol deosebit, sunt invitati sa participe la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fie martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

concurs 3

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Ritm şi melodie pe Drumul spre celebritate

12 04 2014

percutie 1

Sâmbătă 12 aprilie 2014, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia a avut loc ultima etapă a ediţiei a V a a Concursului „Drumul spre celebritate”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. Ultima confruntare a aparţinut percuţioniştilor, iar invitat special a fost Alexandru Anastasiu – solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio.

percutie 3

Ca spectatori si jurati au participat elevi ai Scolii generale nr. 280, care la finalul unei săptămâni de şcoală altfel au încercat să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

MIB_0262

Etapa a fost câştigată de vibrafonistul Partick Cojerean. El este din Timişoara, are 16 ani şi studiază cu profesoara Ioana Nistor la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”. A căştigat premii la competiţii desfăşurate în Grecia, Italia şi România. Cochetează şi cu jazz-ul. În 2013, împreună cu trupa Prezent din Arad a fost invitat pe scena Festivalului de la Gărâna.

Vibrafonistul Patrick Cojerean, pianistul Iulian Ochescu, fagotistul Mihai Boboiescu, violoncelistul Radu Croitoru, soprana Alexandra Ştirban, Duo Kitharsis, alcătuit din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, violonista Maria Anca Jurcă vor evolua duminică 13 aprilie 2014, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul finalei Concursului Drumul spre celebritate ed. a V a, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

percutie 4

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Sonorităţi violonistice …pe calea celebrităţii

11 04 2014

vioara 1

Vineri 11 aprilie 2014, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia cu ocazia ediţiei a V a a Concursului „Drumul spre celebritate” a avut loc etapa dedicată tinerilor violonişti. La evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic, invitat special a fost Ladislau Csendes – conf.univ. dr. al Universităţii Naionale de Muzică din Bucureşti.

vioara 3

Ca spectatori si jurati au participat 45 de elevi ai Liceului „Emil Palade” din Constanţa, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Etapa a fost câştigată de Maria Anca Jurcă, o violonistă născută în 1996 la Petroşani, care până în prezent a obţinut 19 premii la concursuri nationale şi olimpiade de muzică. Este elevă a Colegiului National de Muzică “George Enescu”, unde studiază la clasa profesoarei Carmen Runceanu. S-a perfecţionat şi în cadrul unor cursuri de măiestrie susţinute de Adelina Oprean, Liviu Câşleanu şi Emilian Pedicuţă. A susţinut recitaluri la Deva, Orăştie, Arcuş, Timişoara şi Bucureşti.

vioara 2

Maria Anca Jurcă este al şaselea muzician care va evolua duminică 13 aprilie 2014, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul finalei Concursului Drumul spre celebritate, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

Mâine 12 aprilie, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia se va defăşura o etapă dedicată instrumentelor de percuţie melodice. La care vor participa tineri muzicieni din Timişoara, Satu Mare, Constanţa, Cluj Napoca şi Bucureşti, iar invitat special va fi percuţionistul Alexandru Anastasiu – solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio.
Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Dimineţi camerale

11 04 2014

camera 1 mic

În dimineata zilei de vineri 11 aprilie 2014, Studioul Alfred Alessandrescu al Radio Romania a găzduit etapa dedicată formaţiilor camerale din cadrul ediţiei a V a a Concursului „Drumul spre celebritate”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.

Câştigător a fost Duo Kitharsis, format din chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan. Ei au impresinat prin interpretarea Suitei Tango de Astor Piazzolla. Ansamblul este prezent în viata scenică încă din anul 2009. După absolvirea Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa lui Cătălin Ștefănescu, Duo Kitharsis îşi continuă studiile de Master în duo de chitară la Stuttgart avându-i ca profesori pe membrii Duo-ului Kaltchev. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai impotrtante duo-uri de chitară din lume, Duo Melis.Duo Kitharsis a participat la diverse competiţii. Au obtinut: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011 şi Premiul al II lea la Concursul European de Chitară Clasică “Enrico Mercatali” Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013. De asemenea a susţinut concerte la festivaluri importante, cum ar fi: Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum (Odorheiu Secuiesc, România) şi Hibernal de Chitară (București, România). Duo Kitharsis a fost invitat sa susţină concerte în Germania, Franţa şi Italia.

camera 2 mic

Duo Kitharsis va evolua duminică 13 aprilie 2014, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul finalei Concursului Drumul spre celebritate, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

Următoarea etapă a Concursului Drumul spre celebritate va avea loc astăzi de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia. La duelul violoniştilor vor participa tineri muzicieni din Bârlad, Petroşani, Tulcea, Piteşti, Braşov, Iaşi şi Bucureşti, iar invitat special va fi violonistul şi violistul Ladislau Csendes – conf.univ. dr. al Universităţii Naionale de Muzică din Bucureşti.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Aria…celebrităţii

10 04 2014

canto 1

Joi 10 aprilie 2014, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia cu ocazia ediţiei a V a a Concursului „Drumul spre celebritate” a avut loc etapa dedicată artei lirice. La evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic, invitată special a fost soprana Sorina Munteanu, prim solistă a Operei Naţionale Bucureşti.

canto 2

Ca spectatori si jurati au participat 72 de elevi ai Scolii gimnaziale nr. 56 „Jose Marti” şi ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Etapa a fost câştigată de soprana Alexandra Ştirban, care a impresionat prin interpretarea unor arii din operele Don Giovani de Mozart şi Carmen de Bizet. Ea s-a născut la Târgu Neamţ în 1990, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a obţinut premii la concursurile Emanuel Elenescu şi George Georgescu şi a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco, Maria Diaconu, Celia Costea şi Alfredo Pascu.

Alexandra Ştirban este al patrulea muzician care va evolua duminică 13 aprilie 2014, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul finalei Concursului Drumul spre celebritate, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

canto 3

Mâine 11 aprilie se vor desfăşura două etape. De la ora 9, Studioul Alfred Alessandrescu al Radio Romania va găzdui confruntarea formaţiilor camerale, pentru ca de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia să aibă loc duelul violoniştilor. La această etapă vor participa tineri muzicieni din Bârlad, Petroşani, Tulcea, Piteşti, Braşov, Iaşi şi Bucureşti, iar invitat special va fi violonistul şi violistul Ladislau Csendes – conf.univ. dr. al Universităţii Naionale de Muzică din Bucureşti.
Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităti la tine acasă, Grawe România Asigurare și Marconii Relax

Parteneri Media: Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Looms, Onlinegallery.ro, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, SensoTV, Art Act magazine.

Ziua CELLOcelebrităţii

9 04 2014

mogosoaia 1

Miercuri 9 aprilie 2014, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia a fost ziua violonceliştilor, în cadrul ediţiei a V a a Concursului „Drumul spre celebritate”. La evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic, invitat special a fost Răzvan Suma, solist concertist al orchestrelor şi corurilor radio.

mogosoaia 2

Ca spectatori si jurati au participat elevi ai Scolii gimnaziale nr. 97 din Bucureşti, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.
mogosoaia 3

Etapa a fost câştigată de violoncelistul Radu Croitoru din Republica Moldova, care a impresionat prin interpretarea sonatei pentru violoncel solo de Georgy Ligeti. El s-a născut la Chişinău, iar în prezent este masterand la Universitatea Naţională de Muzică bucureşti. A câştigat premii la concursurile George Georgescu, Mihail Jora şi Paul Constantinescu, precum şi premiul al III lea la concursul international Lions european. A fost bursier al festivalului Sonoro şi Membru al ansamblului “VIOLONCELISSIMO”, al Orchestrei de Tineret din Chişinău şi al Orchestrei Române de Tineret.

mogosoaia 4

Radu Croitoru este al treilea muzician care va evolua duminică 13 aprilie 2014, de la ora 15, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul finalei Concursului Drumul spre celebritate, un spectacol la care sunt invitaţi toţi iubitorii artei sunetelor.

Următoarea etapă se va desfăşura mâine 10 aprilie, tot de la ora 15. Este o etapă dedicată artei lirice. La competiţie vor participa tineri muzicieni din Constanţa, Târgu Neamţ, Bacău şi Bucureşti. Invitată special la acestă nouă etapă a Drumului spre celebritate, proiect coordonat de Sebastian Crăciun, va fi soprana Sorina Munteanu – prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti.