Analizând rezultatele perioadei de înscriere la Concursul Drumul spre celebritate ediţia a VII a ne exprimăm bucuria ca anul acesta va fi una dintre cele mai echilibrate şi mai valoroase ediţii din istoria competiţiei.
De asemenea ne bucură că în acest an avem participanţi din Irlanda, Republica Moldova şi din toate regiunile şi centrele muzicale importante ale ţării.
S-au deschis liste de aşteptare la secţiunile: pian, chitară şi instrumente de suflat şi au fost ocupate toate locurile la secţiunea instrumente de coarde, secţiune care excelează şi prin diversitatea instrumentelor pe care le vom putea urmări în confruntare: vioara, viola şi violoncelul.
De diversitate, dublată sperăm de valoare ne vom bucura şi la secţiunea ansambluri camerale, unde s-au înscris formaţii mai mult sau mai puţin inedite: duo de viole, duo şi trio de flaute, trio cu pian şi cvartet cu pian.
Având în vedere efervescenţa creată în jurul acestui concurs şi a unor obstacole întâmpinate de tinerii muzicieni, am hotărât să prelungim până pe 5 martie 2016, perioada de înscrieri la secţiunea instrumente de percuţie melodice, unde mai sunt 5 locuri care asigură participarea direct în concurs.
Avem o participare record din partea tinerilor spectatori cu drept de vot. La evenimentul înscris în cadrul proiectului „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”, şi-au anunţat participarea numeroase şcoli şi colegii din Bucureşti, capacitatea maximă a sălilor din Palatul Mogoşoaia fiind atinsă la 5 din cele 6 specacole-concurs.
La multumim tinerilor spectatori care vor să se apropie de marea muzică, profesorilor dedicaţi şi numeroşilor tineri muzicieni care doresc să păşească pe Drumul spre celebritate, urâdu-le mult succes!