Eva Garet – câștigător surpriză al Concursului “Drumul spre celebritate”.

2 04 2017

eva garet               

Duminică 2 aprilie 2017 la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a avut loc Gala Concursului „Drumul spre celebritate” ediția a VIII-a, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu ajutorul unor parteneri precum: Kandia, Tymbark, Filarmonica “George Enescu”, Asociaţia Opus şi ExcesMusic.

Trofeul “Dinu Lipatti” la acestă competiție inițiată și coordonată de Sebastian Crăciun și jurizată de nume importante ale muzicii românești: prof. univ. dr. Vlad Dimulescu, Monica Isăcescu – doctor în muzicologie şi Sebastian Gheorghiu – director ExcesMusic, a fost cucerit de EVA GARET, un copil minune, care în ciuda vârstei – doar 10 ani, s-a dovedit a fi o pianistă extrem de matură, de profundă și de valoroasă.

La acest concurs, cu un nivel valoric foarte ridicat, au fost selectați aproape 50 de pianiști cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani, care au fost împărțiți pe 7 categorii de vârstă.

premii I

Premii I au mai câștigat: Victor Gabriel Antonescu la categoria 12-13 ani, Alexia Dănăcică la categoria 16 – 17 ani și Maria Diana Petrache la categoria 18-26 ani. De asemenea Andra Maria Mărgineanu (20 de ani) a fost distinsă cu Premiul special pentru Interpretarea Muzicii lui Dinu Lipatti.

Câștigătoarea Trofeului “Dinu Lipatti”, Eva Garet, în afara premiului de 5000 lei, va fi invitată să susțină concerte și recitaluri în săli importante din România.

MIB_6415

Eva Garet are 10 ani, este elevă a Colegiului Național de Muzică “George Enescu”, unde studiază cu profesoara Mihaela Zamfirescu. Până acum a câștigat: Trofeul „Lira de aur” – Suceava 2016, premii I la concursurile: „Pro Piano”, „Milennium Piano”, „Ada Ulubeanu”, „Victor Giuleanu”, „Tinere talente”, la Olimpiadele Naționale de Muzică, Premiul al II-lea la Jeunesses International Music Competition – 2016. De asemenea a susţinut recitaluri în Piaţa Festivalului “George Enescu”, la Centrul de cultură Arcuş, în cadrul stagiunii Fundaţiei „Remember Enescu” şi la invitaţia Fundaţiei „Milennium Piano”.

Începe o nouă ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”

29 03 2017

Afis_concurs_mogosoaia_mic_Final

La Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, în finalul acestei săptămâni, un număr impresionant de tineri pianişti din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani se vor înfrunta în cadrul singurei competiții muzicale din România, care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare.

JURIU

Muzicieni din Cluj, Timişoara, Piteşti, Bacău, Ploieşti, Focşani, Galaţi, Bucureşti, dar şi studenţi ai unor importante universităţi din Olanda şi Finlanda vor evolua, pe șapte categorii de vârstă, între 31 martie şi 2 aprilie 2017, în fața unui juriu alcătuit din: prof. univ. dr. Vlad Dimulescu – pianist concertist şi director al departamentului intrumente cu claviatură din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Monica Isăcescu – doctor în muzicologie, realizator Radio România Muzical şi iniţiatoare a proiectului “Zilele Lipatti” şi Sebastian Gheorghiu – director ExcesMusic, director al Festivalului „ICon Arts” şi unul dintre cei mai activi organizatori de proiecte culturale din România.

Instituţii muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural, iar câștigătorul din acet an al Trofeului “Dinu Lipatti”, pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 – 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul “Drumul spre celebritate”. Astfel porțile carierei i se vor deschide.

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției, care va avea loc dumincă 2 aprilie 2017, de la ora 12, intrarea fiind liberă, va fi difuzată live de EnjoyTV pe site-urile: http://enjoytv.ro/ și https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/.

Organizatorii: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic, cu ajutorul unor parteneri puternici, precum Kandia, Tymbark, Filarmonica “George Enescu”, Asociaţia Opus, au pregătit numeroase alte premii și surprize.

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Pianişti pe… “Drumul spre celebritate”

9 03 2017

Afis_concurs_mogosoaia_mic_Final

Un număr impresionant de tineri pianişti din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înscris la singura confruntare muzicală din România, care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare. Muzicieni din Cluj, Timişoara, Piteşti, Bacău, Ploieşti, Focşani, Galaţi, Bucureşti, dar şi studenţi ai unor importante universităţi din Olanda şi Finlanda, îşi dau întâlnire în spaţiul încărcat de istorie şi frumuseţe al Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, între 31 martie şi 2 aprilie 2017.

Instituţii muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural, iar câștigătorul din acet an al Trofeului “Dinu Lipatti”, pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 – 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul “Drumul spre celebritate”. Astfel porțile carierei i se vor deschide.

Organizatorii: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic, cu ajutorul unor parteneri puternici, precum Kandia, Tymbark, Filarmonica “George Enescu”, Asociaţia Opus, au pregătit numeroase alte premii și surprize.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor: prof.univ.dr. Vlad Dimulescu – pianist concertist şi director al departamentului intrumente cu claviatură din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Monica Isăcescu – doctor în muzicologie, realizator Radio România Muzical şi îniţiatoare a proiectului “Zilele Lipatti” şi Sebastian Gheorghiu – director ExcesMusic, director al Festivalului „ICon Arts” şi unul dintre cei mai activi organizatori de proiecte culturale din România.

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV şi va avea loc dumincă 2 aprilie 2017, de la ora 12, intrarea fiind liberă.

Co-organizatori: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio România Cultural și ExcesMusic.

Sponsori: Tymbark și Kandia

Parteneri: Asociația Opus, http://www.dinulipatti.org și Filarmonica George Enescu

Parteneri media: Radio România Muzical, EnjoyTV, Calendar evenimente, Observator Cultural, Radio Trinitas, România pozitivă, jurnalMM.ro, agențiadecarte.ro, bucuresteni.ro, Roportal

Ultima săptămână de înscrieri la Concursul “Drumul spre celebritate” editia a VIII-a

21 02 2017

afis_concurs_mogosoaia_12-01-2017

Tinerii pianiști care doresc să păşească pe Drumul spre celebritate, mai au doar o săptămână în care pot ocupa ultimile locuri disponibile.

Zeci de tineri muzicieni din toată țara, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înscris deja la singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare.

Numeroase instituții muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural de anvergură, iar câștigătorul din acet an al Trofeului “Dinu Lipatti”, pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 – 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul “Drumul spre celebritate”. Astfel numeroase porți ale scenelor importante naționale i se vor deschide.

Organizatorii: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic au pregătit numeroase alte premii și surprize.

Competiția deschisă celor mai talentați pianiști se va desfăşura în perioada 29 martie – 2 aprilie 2017, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Amănunte, regulament și condiții de înscriere pe:

https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV.

La urăm tuturor participanților mult succes!

Înscrieri la Concursul “Drumul spre celebritate” editia a VIII-a

19 01 2017

afis_concurs_mogosoaia_12-01-2017Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic îi invită pe tinerii muzicieni născuți între 1 ianuarie 1991 și 31 decembrie 2011 să se înscrie la cea de-a VIII a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”.

Competiția se va desfăşura în perioada 29 martie – 2 aprilie 2017, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Mogoşoaia.  Concursul este deschis pianiștilor, care se vor lupta pentru obținerea Trofeului Dinu Lipatti, simbol al pianisticii românești, de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani.

Concursul Drumul spre celebritate, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare a tinerilor muzicieni, câștigătorul Trofeului Dinu Lipatti fiind invitat să susţină un concert cu Orchestra de Cameră Radio (sala Radio), precum şi un recital la Palatul Mogoşoaia, în cadrul Mogoșoaia ClasicFest 2018, iar câștigătorii premiilor întâi la cele 7 categorii de vârstă vor participa la o gală în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii de la Castelul Peleş. Totodată evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Laureați pe Drumul spre celebritate

22 04 2016

Vineri 22 aprilie 2016 la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia a avut loc finala Concursului „Drumul spre celebritate” ediția a VII-a, eveniment educațional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. Iniţiator şi coordonator: Sebastian Crăciun.

După 6 etape, care au desemnat, prin voturile a peste 600 de elevi şi profesionişti, 6 finalişti din aproape 50 de tineri muzicieni din Irlanda, Republica Moldova şi din toate regiunile şi centrele muzicale importante ale ţării, un juriu alcătuit din: Sorina Goia – Redactor șef Radio România Cultural, Betrice Todireanu – director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Prof dr. Mircea Penescu – concert maestru al Orchestrei Medicilor “dr. Ermil Nichifor” şi dl. Sebastian Gheorghiu – director Excesmusic, a hotărât ierarhia finală.

Borodin

Premiul I a fost căştigat de  violoncelistul Constantin Borodin din Republica Moldova, student al Universității Naționale de Muzică din București,

cvartetul

premiul al II lea a fost obţinut de Cvartetul cu pian al Universității de Arte “George Enescu” din Iași, alcătuit din: violonista Ana Maria Fotache, violista Loredana Apetrei, violoncelistul Florin Burlacu și pianistul Dragoș Cantea, iar pe cea de-a treia poziţie s-a clasat marimbafonistul Marius Helciu, student al Universității de Arte “George Enescu” din Iași. De asemenea Cvartetul cu pian din Iași a mai obținut o bursă la Academia “ICon Arts”, care se va desfășura la Roma în luna august a acestui an, iar violoncelista irlandeză Melanie Higgins a obținut Premiul special “Pro Valores”.

finalisti

Primii trei clasaţi vor susţine concerte și recitaluri în săli importante din România, vor avea şansa de a face înregistrări speciale în studiourile Radio România și împart și premii în valoare totală de 1000 de euro.

Câștigătorul concursului, violoncelistul Constantin Borodin s-a născut în 1994 la Chişinău, oraş în care a absolvit Liceul Ciprian Porumbescu. În prezent este student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, unde-l are maestru pe Marin Cazacu. A obţinut premii la concursuri desfășurate la Bucureşti, Chişinău, Piatra Neamţ şi Tulcea.

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.

Noi etape pe „Drumul spre celebritate”

21 04 2016

Joi 21 aprilie 2016, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a continuat ediția a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia “Pro Valores”, Radio România Cultural, ExcesMusic și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În Beciul Domnesc a avut loc o etapă dedicată instrumentelor de percuție melodice, la care ca spectatori si jurati au participat 93 de elevi de la Colegiul Național “Elena Cuza”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”. Invitat special a fost vibrafonistul Alexandru Anastasiu – solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio.

marius helciu

Etapa a fost câştigată de marimbafonistul Marius Helciu, care a impresionat prin interpretarea unor lucrări de: Ney Rosauro și Ludwig Albert. El a obţinut 57 din cele 186 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate.

Marius Helciu are 19 de ani. Studiază la Universitatea Națională de Arte din Iași și a câștigat până acum 13 premii la concursuri naționale.

Lucian Moraru a fost inviat special al celei de-a doua etape a zilei, cea dedicată instrumentelor cu coarde, la care s-a impus violoncelistul Constantin Borodin, care a obținut 54 din 204 de puncte oferite de elevi ai Liceelor “Nicolae Tonitza” și Waldorf și de juriul de specialitate.

constantin borodin

Constantin Borodin s-a născut în 1994 la Chişinău, oraş în care a absolvit Liceul Ciprian Porumbescu. În prezent este student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. A obţinut premii la concursuri desfășurate la Bucureşti, Chişinău, Piatra Neamţ şi Tulcea. 

FINALA Concursului Drumul spre celebritate va avea loc vineri 22 aprilie 2016, de la ora 15, iar intrarea publicului va fi liberă. Cei șase finaliști ai ediției a VII-a a Concursului “Drumul spre celebritate” sunt: pianista Leona Crasi, chitaristul Mircea Oaneș, Cvartetul cu pian al Universității de Arte “George Enescu” Iași (Ana Maria Fotache, Loredana Apetrei, Florin Burlacu, Dragoș Cantea),  flautista Carla Maria Stoleru, marimbafonistul Marius Helciu și violoncelistul Constantin Borodin.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun. 

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.

Mirajul instrumentelor de suflat la„Drumul spre celebritate”

20 04 2016

Miercuri 20 aprilie 2016, în Sala Scoarţelor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a avut loc o nouă etapă din cadrul ediției a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia “Pro Valores”, Radio România Cultural, ExcesMusic și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. A fost o etapă dedicată intrumentelor de suflat, la care invitată special a fost flautista Ioana Turcu.

Ca spectatori si jurati au participat 72 de elevi ai Scolii gimnaziale nr. 97 și ai Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

carla stoleru

Etapa a fost câştigată de Carla Maria Stoleru, care a impresionat prin interpretarea unei lucrări de: Jules Demersseman. Ea a obţinut 57 din cele 144 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate.

 Carla Maria Stoleru este din Iași, are 20 de ani, a absolvit Colegiul Național de Arte Octav Băncilă, iar acum este studentă a Universității Naționale de Muzică din București. A obținut 11 premii la concursuri naționale, a participat la cursuri de măiestrie și a obținut o bursă Erasmus la universitatea de arte din Graz – Austria.

premiere

Joi, 21 aprilie 2016, se vor desfășura ultimile două etape din Concursul „Drumul spre celebritate”. La ora 12, vor intra în competiție percuționiștii. În urma preselecţiilor, vor participa tineri muzicieni din Botoșani, Ploiești, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca și București. Invitat special va fi vibrafonistul Alexandru Anastasiu – solist instrumentist al Orchestrei Nașionale Radio. La ora 15 este programată etapa dedicată instrumentelor cu coarde, la care vor lua startul tineri artiști din Irlanda, Republica Moldova, dar și din: Brașov, Botoșani, Bacău, și Iași, iar inviata special va fi violistul Lucian Moraru – director SonArt.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun. 

FINALA Concursului Drumul spre celebritate va avea loc vineri 22 aprilie 2016, de la ora 15, iar intrarea publicului va fi liberă. 

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.

Noi etape pe „Drumul spre celebritate”

19 04 2016

Marți 19 aprilie 2016, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a continuat ediția a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia “Pro Valores”, Radio România Cultural, ExcesMusic și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În Beciul Domnesc a avut loc o etapă dedicată chitarei, la care ca spectatori si jurati au participat 75 de elevi ai Scolilor gimnaziale nr. 49 și nr. 50 “Maica Domnului”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

 Etapa a fost câştigată de Mircea Oaneș, care a impresionat prin interpretarea unor lucrări de: Andrew York și Leo Brouwer. El a obţinut 40 din cele 150 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate.

oanes

Mircea Oaneș s-a născut în 1997 și a absolvit Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov, iar acum este student al Universității Naționale de Muzică din București. A obținut premii speciale la concursurile Eduard Pamfil și cel de la Sinaia. Este și antrenor de dans sportiv, disciplină la care anul trecut a câștigat locul al treilea la Campionatul Național.

Verona Maier a fost inviata specială a celei de-a doua etape a zilei, cea dedicată formațiilor camerale și la care s-a impus Cvartetul cu pian al Universității de Arte “George Enescu” din Iași, alcătuit din violonista Ana Maria Fotache, violista oredana Apetrei, violoncelistul Florin Burlacu și pianistul Dragoș Cântea.

cvartet

Formația a obținut 132 din 180 de puncte oferite de elevi ai școlilor gimnaziale nr. 56 “Jose Marti”, nr.174 “Constantin Brâncuși” și nr.45 “Titu Maiorescu” și de juriul de specialitate.

Mâine, 20 aprilie 2016, se va desfășura o nouă etapă din Concursul „Drumul spre celebritate”, dedicată instrumentelor de suflat din lemn. În urma preselecţiilor, vor participa tineri muzicieni din Botoșani, Târgu Mureș, sat Pătrăuți – Jud. Suceava, Oradea și Iași. Invitată special va fi flautista Ioana Turcu.

Aşadar sunteți invitați să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

FINALA Concursului Drumul spre celebritate va avea loc vineri 22 aprilie 2016, de la ora 15, iar intrarea publicului va fi liberă. 

Amănunte pe: https://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Organizatori: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic

Parteneri: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunități la tine acasă.

Parteneri media: Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Enjoy TV, Observator cultural, Agenția de carte, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural, Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.

„Drumul spre celebritate” a debutat cu duelul claviaturilor

18 04 2016

castigatore

Luni 18 aprilie 2016, în Sala Scoarţelor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a debutat ediția a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, Asociaţia “Pro Valores”, Radio România Cultural, ExcesMusic și Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. La acestă primă etapă invitat special a fost profesorul și pianistul concertist Vlad Dimulescu.

atmosfera

Ca spectatori si jurati au participat 93 de elevi ai Scolii gimnaziale nr. 56 “Jose Marti”, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

 leona crasi

Etapa dedicată pianului a fost câştigată de Leona Crasi, care a impresionat prin interpretarea unor lucrări de: Mozart și Prokofiev. Ea a obţinut 36 din cele 186 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate din care au făcut parte: Beatrice Todireanu – director al Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porțile Bucureștiului, compozitoarea Diana Gheorghiu, reprezentant al ExcesMusic și Cristian Marica – realizator Radio România Cultural.

Leona Crasi are 19 ani. Este din Iași. A studiat la Cluj, în SUA și acum este studentă a Royal Academy of Music din Londra, unde-l are maestru pe Colin Stone. A participat la numeroase cursuri de măiestrie, a obţinut premii la concursuri desfășurate în Marea Britanie, SUA, dar și la București și Cluj. A susţinut recitaluri la Londra, la Birmingham, la New York, în Baltimore.

Mâine, 19 aprilie 2016, se vor desfășura două etape din Concursul „Drumul spre celebritate”. La ora 12, vor intra în competiție chitariștii. În urma preselecţiilor, vor participa tineri muzicieni din Alba Iulia, Ploiești, Zărnești și București. Invitat special va fi profesorul Liviu Georgescu – președintele Festivalului Internațional de chitară de la Sinaia. La ora 15 este programată etapa dedicată formațiilor camerale, la care vor lua startul tineri artiști din Iași, Botoșani, Bacău, Vorona Mare și Roman, iar invitată special va fi Verona Maier  – prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Muzică București.